România traversează în această perioadă o criză politică şi de autoritate instituţional-statală majoră, generată şi alimentată de comportamentul impardonabil al liderilor politici dominanţi. S-a ajuns aici ca urmare a 27 de ani de eşec politic şi de abuz continuu de putere, în care instituţiile statului au fost sistematic subminate şi subordonate intereselor de grup.

Pentru noi, cei din Alianţa Noastră România, cartelul PSD-ALDE este un adversar politic. Ne opunem ferm, atât ideologiei stângiste cât şi practicilor politice binecunoscute ale acestei coaliţii.
Cartelul PNL-USR este, la rândul său, exponentul unei direcţii politice cu care nu suntem de acord, o direcţie care desconsideră grav drepturile patrimoniale şi identitare ale românilor în propria lor ţară. (Personal, regret că PNL s-a prăbuşit sub influenţa nocivă a unei camarile neo-marxiste, antinaţionale.)

O analiză obiectivă a comportamentului jalnic – cel puțin la nivel de vârf – al celor două tabere din Parlament, arată că în alegerile din 11 decembrie a avut câștig de cauză propaganda agresivă, falsificatoare și manipulatorie. Alegătorii au fost, încă o dată, înșelați – fie de mesajul pretins „patriotic” pe care l-au întreţinut (atât direct cât şi prin intermediul anexei PRU) cei de la PSD, fie de pretenţiile arogante de “puritate” și „performanță” ale actualei echipe PNL-USR. (Nu pot să nu evoc, în acest context, previziunea, din păcate confirmată, a regretatului Corneliu Coposu cu privire la dominația rețelei FSN atât la stânga cât și la dreapta eșichierului nostru politic.)
Compatrioţii noştri, însă, i-au votat şi pe unii, şi pe alţii. Le respectăm votul pentru că, în viziunea noastră, România trebuie să funcţioneze cu instrumente instituţionale, democratice, parlamentare.

La rândul său, domnul Preşedinte Klaus Iohannis a ținut să se implice în bătălia politică. I-a încurajat, inclusiv în stradă, pe demonstranții nemulțumiți de politica noii majorități guvernamentale și apoi s-a adresat Parlamentului, criticând aspru PSD-ul. Incontestabil, prestaţia liderilor PSD-ALDE a fost lamentabilă, cu incoerenţe şi inconsecvenţe nedemne de o coaliție aflată la guvernare. O parte a societății a reacţionat pentru sancţionarea abaterilor acestora şi preşedintele era îndreptăţit să salute participarea cetăţenilor de bună credință la demonstraţiile din aceste zile. Din păcate, din cele spuse dar mai ales din cele nespuse de domnia sa au rezultat şi aspecte mai puţin lăudabile, cum ar fi poziţionarea selectivă, aproape partizană, în sprijinul tacit acordat cartelului PNL-USR.

Nu am speranțe de la liderii celor două carteluri politice din Parlament, învechiţi în relele politicii. I-am văzut la lucru și mi-e clar care sunt competențele și posibilitățile lor. Am însă cu totul alte aşteptări de la instituția prezidențială şi nu pot decât să constat cu amărăciune cât de greşită a fost abordarea Președintelui din ultima perioadă şi cât de neînţelept a fost sfătuit.
Mă despart de modul în care Preşedintele Iohannis a ales să gestioneze această criză politică internă. Cei care mi-au urmărit intervenţiile publice din ultimii doi ani au observat cu siguranţă că am avut o atitudine apreciativă la adresa comportamentului, corect instituţional, manifestat de către Preşedinte. Am sperat şi mi-aş fi dorit ca această atitudine să persiste până la sfârşitul mandatului său, pentru a apăra România de dezbinare socială şi a o vindeca de rănile grave provocate solidarităţii între români de către administrațiile Iliescu şi Băsescu. Preşedintele Iohannis avea şansa de a juca pentru România rolul unui preşedinte unificator, tămăduitor al traumelor sociale provocate de lungul şir de iresponsabilitate şi de trădare a interesului naţional de către o așa-zisă „elită” (politică, propagandistică etc.) subordonată altor interese decât cele ale cetățenilor României.
A fost dezamăgitor să vedem cum, adresându-se Parlamentului, Preşedintele s-a lăsat atras într-un rol mărunt, acela de promotor electoral al unei tabere politice, coborându-şi discursul la abordări inadecvate în raport cu menirea şi înălţimea instituției prezidențiale, cu gravitatea situaţiei existente şi a consecinţelor ei pentru ţară. (Întregul tablou a fost completat de mascarada brasardei tricolore purtate ostentativ și, chipurile, “patriotico-revoluționar” de un somnolent parlamentar al grupării neo-marxiste USR, plimbându-se de-a dreapta Președintelui pe post de aghiotant simbolic al înaltului oaspete.). Mă așteptam ca, după sancționarea derapajelor “stângii”, să tempereze la fel de energic și efuziunile propagandistice viclene ale așa zisei “drepte” parlamentare, atrăgând atenția asupra faptului că sutele de mii de demonstranți anti-guvernamentali – activi civic și nu partizan – nu trebuie considerați masă de manevră electorală.
De asemenea, ar fi fost util şi binevenit să auzim care este poziţia domnului preşedinte şi cu privire la alte teme care vizează trebuinţele societăţii noastre. Chestiunea gravă a corupţiei, a transformării României într-un „stat mafiot”, trebuia însoţită şi de una la fel de importantă, cea a abuzurilor şi nedreptăţilor care se petrec adesea prin amestecul unor structuri informative în organisme civice, mass-media, politice și de justiție, căci „statul polițienesc” este tot o expresie a corupției și debandadei anti-democratice, ca și cel „mafiot”. Sau, pentru că tot a abordat chestiunea unui viitor referendum, ar fi fost utilă o luare de poziţie și cu privire la solicitarea celor 3 milioane de semnatari pentru definirea corectă a instituției familiei.
Funcţia prezidenţială obligă la o prezenţă activă oriunde există mobilizare civică şi nevoi ale societăţii, fără selectivităţi partizane. Tema unității naționale, a soluționării conflictelor fără a încuraja radicalismele primitive, aducătoare de dezbinări grave în societate, ar trebui să primeze în agenda prezidențială. Nu credem că este încă târziu ca Preşedintele să dea substanţă prin faptele sale articolului 80 din Constituţia României.

Situaţia creată în ultima lună ne întărește convingerea că societatea românească are nevoie mai mult decât oricând de o alternativă la actuala clasă politică. Nu credem în calea pe care merg partidele din actualul Parlament şi este doar o chestiune de timp până când compatrioții noștri se vor lămuri că acestea nu fac altceva decât să continue politicile greșite și nocive ale ultimelor decenii.

Alianţa Noastră România este un partid aflat în plin proces de construcție, organizare şi dezvoltare. Linia pe care mergem şi pe care am promovat-o constant, fără echivoc şi în pofida tuturor adversităţilor, este cea a patriotismului competent, a apărării drepturilor românilor asupra resurselor acestei ţări, a susținerii dedicate a capitalului și muncii românești, a valorilor noastre identitare, naționale și creștine, a edificării unui stat de drept, democratic și corect administrat.
Apelul meu către oamenii activi, cinstiți și patrioți ai societății noastre, din toate generațiile și din toate domeniile de activitate, este să se implice efectiv – fie în această construcție politică, fie în orice alt demers fratern, patriotic, subordonat dezideratului major de susținere a unității naționale, a intereselor legitime ale cetățenilor României și ale românilor de pretutindeni.

Marian Munteanu

  1. Va mulțumesc frumos pentru mult aștepta Dumnevoastră replica. De aici, de unde ma aflu, în exil forțat, nu pot tine mana la pulsul vieții și răbufnirilor meandrelor politice din România. Acum tot e clar când a-ți topit zăpada de pe Calea Alianței Noastre România. Când se întâmplă ceva semnificant în România va rog sa reacționați prompt cu lămuriri și luări de poziții cu claritatea și realitatea caracteristica aprecierilor d-voastre.

  2. GABRIEL BARBULESCU says:

    Este bine ca aveti o pozitie clara si echidistanta fata de cele doua tabere („carteluri”) politice existente in prezent, fata de implicarea partizana a Presedintelui Romaniei in tratarea conflictului generat de comportamentul dictatorial si batjocoritor al partidului stat PSD prin guvernul sau la adresa oamenilor, care se vad mintiti si inselati in asteptarile lor. Romanii, pe buna dreptate, protesteaza cu putere in strada si contesta modul nociv, de-a dreptul hotesc, in care actioneaza membrii guvernului PSD numai pentru a-si salva penalii. Si, ca atare, revolta romanilor este perfect justificata; ei sunt nemultumiti si indignati de actuala situatie la care s-a ajuns si, cei mai multi, nu mai au incredere in actualul guvern, drept pentru care ii cer demisia. Iar altii, mai putin numerosi, sustinatori ai PSD, nemultumiti de prestatia sefului statului. ii cer la randul lor demisia acestuia, pe motiv ca nu-i mai reprezinta. Asa incat, toata lumea asteapta ca cineva sa-i asculte si sa tina cont de dorintele lor.

    Apreciez felul in care vedeti si abordati aceasta noua criza politica. A cata oare, in cei 27 de ani pierduti, degeaba. si Cand vom reusi cu totii sa fim uniti si sa gandim ca, asa nu se mai poate continua si sa, nu ne mai lasam mintiti si tarati in mocirla politicii, de mahala, de la noi?

    Asadar, dupa cum vad eu, se impune o solutionare grabnica a tuturor problemelor grave cu care se confrunta societatea romaneasca. Dar, la fel de transant si sincer, imi doresc ca domnul Klaus Johannis, inca presedintele nostru legitim, sa aiba forta si taria necesara sa se implice, potrivit atributiilor sala constitutionale, in spiritul acesteia si al atasamentului sau fata de toti cetatenii Romaniei, perfect echidistant fata de toate fortele politice, sa intervina si, sa se impuna, cu toata hotararea, cu luciditate si mult tact, in rezolvarea acestei crize. Pentru ca, este singurul care o poate face, in acest moment. Si, numai in ultima instanta, dupa ce-si va fi epuizat toata argumentele si mijloace legale de consultare si dialog pe care le are la dispozitia domniei sale, fara mila si partinire, sa ia cele mai dure masuri pentru intronarea legii, starpirea hotiei si stabilizarea tarii.

  3. Sorin Muncaciu says:

    Domnule Munteanu, eu nu mai inteleg strategia politica pe care o expuneti aici. In opinia mea , pe primul plan se afla dusmanii externi ai Romaniei si, pe planul doi competitorii interni. Este foarte clar ca, in politica romaneasca marele pericol il reprezinta ONG- urile lui Soros. In articolul meu din Ziarul Natiunea am aratat ca exista o strategie a ONG- urilor sorosiste de preluare a puterii in Romania. Astfel , in documentele autentice ale ONG sorosiste, publicate de DCLeaks, in capitolul President’s Office , documentul intitulat ” Countering state capture” se spune , cu subiect si predicat, strategia de folosire a luptei impotriva coruptiei , ca paravan, pentru preluarea puterii prin instaurarea unui stat politienesc. In Romania. Este exact ce se intampla, hotararea CSAT din 2009 de a creia echipe mixte SRI – DNA pentru anihilarea oponentilor politici, economici, acapararea culturii si invatamantului, distrugerea capitalului romanesc , instrainarea pamantului si resurselor naturale etc.etc.etc. Nu este niciun dubiu ca aceasta strategie este operationala . Presedintele Romaniei incalca Constitutia si a promovat numai indivizi din ONG sorosiste, mai mult la Cotroceni sorosistii sunt consilieri prezidentiali!! Succesul partidului lui Nicusor Dan se datoreaza acestor ONG. Incitarea maselor nemultumite la demonstratii se fac pe social media cu ajutorul serviciilor tip FIVE EYES , tehnici folosite in toate revolutiile colorate . Ce nu va este clar domnule Munteanu, ne aflam in fata unei conspiratii care actioneaza la nivel inalt, in SRI, in DNA si magistratura pentru instaurarea unui regim de teroare ca in anii 50. Domnul Soros este exponentul acelorasi forte oculte care incearca acum, ca si atunci, aservirea Romaniei si instituirea dictaturii Prezidentiale exercitata cu ajutorul tradatorilor din justitie si securitate. Aceiasi strategie de abolire treptata a libertatilor si drepturilor omului pe care serviciile occidentale le impun prin factori politici este strategia care se aplica si in Romania !
    Noi suntem un partid mic , de aceea strategia noastra trebuie sa fie sa avem ” gura mare” mai ales, cand sub ochii nostrii se da lupta pentru independenta Romaniei. Daca acum nu luati atitudine impotriva dusmanilor natiei romane , atunci cand ?? Ce fel de partid cu ideologie nationalista suntem noi daca, nu suntem in stare sa identificam dusmanii Romaniei si sa luam atitudie impotriva lor ??

  4. Emilian Florea says:

    Este foarte trist ca investitia pe care poporul a facut-o in democratie, platind cu sange in ’89 si ’90, si apoi cu indemnizatii serioase toate autoritatile statului (presedintie, guvern, parlament, primarii si consilii locale, servicii de informatii, aparat de justitie, sistem de educatie etc.) a produs mai mult esecuri decat rezultate bune. Oamenii, desi se declara credinciosi, s-au obisnuit sa traiasca cu spatele la legea morala. Au uitat cat de important este sa nu furi, sa nu inseli, sa nu poftesti ceea ce este al altuia, intr-un cuvant sa fii cinstit in ceea ce gandesti, afirmi si faci. De aici tot haosul in care traim si din care nu vom iesi daca nu ne facem fiecare o curatenie interioara serioasa.

    Cei care au fost macar o data la manifestatiile recente au simtit golul profund din interiorul democratiei „originale” romanesti. In afara celor cu interese personale si de grup, care au prosperat in ultimii 27 de ani si sunt destul de multi, cred ca exista in popor un adanc sentiment de nereprezentare politica. Important nu este sa iesi in strada ca sa strigi, ci sa ai instrumente democratice prin care sa te faci auzit si prin care sa influentezi treburile in interiorul tarii. Mass-media a cam tradat democratia, ea s-a transformat in buna masura intr-o portavoce a manipularii de partid. Ce rusine! Cu ajutorul lor cartelurile politice au confiscat statul si legea acestei tari, continuand actiunea politica inceputa in 1945.

    Ma intreb cum s-ar putea contrabalansa efectul televiziunilor de propaganda in mecanismul informarii oneste a cetatenilor. O televiziune cetateneasca nearondata politic, sau o forma de cooperare a unor televiziuni locale pentru a propune oameni noi cu idei, ar fi mare lucru. Internetul ar trebui folosit mult mai eficient pentru a transmite mesajul unei posibile si reale schimbari in bine.

    Cred ca democratia se construieste incepand prin a alege pe cel mai slab cotat in cursa electorala, dupa cum gandea un filozof din antichitate. M-a durut ca votul meu pentru un partid cu 1% la alegeri a fost iarasi confiscat de majoritate. Cred ca stabilirea pragului electoral la 5% este anti-democratica si ca situatia de la noi din tara impune utilizarea pragului matematic privind reprezentarea (numar de parlamentari proportional cu numarul de voturi pe care le au in spate). Toti cetatenii normali merita sa fie reprezentati, chiar daca jocul politic devine mai complicat pentru partidele mari, deprinse sa se foloseasca de tara, nu sa slujeasca ele tara.

    Alegerile au trecut, le respectam rezultatul, dar vin urmatoarele. N-am inteles niciodata orgoliul partidelor mici, neparlamentare, de a ramane dezbinate, multumite parca sa faca mereu tusa in politica romaneasca. N-ar fi cazul acum, cand s-a vazut clar starea de nemultumire a cetatenilor, sa-si stranga randurile si sa faca o echipa care sa ajunga sa joace pe teren?

    Am asteptat cu interes punctul dumneavoastra de vedere referitor la evenimentele recente. Va multumesc si va doresc reusita in politica.

  5. Tudor Stanila says:

    Cu privire la problema referendumului pusa de domnul Iohanis, ma intreb daca pe foaia pe care se solicita un raspuns pro sau contra luptei impotriva coruptiei, nu se pot pune mai multe intrebari daca tot cheltuim banii pe asa ceva . De exemplu , sa stabilim odata pentru totdeauna ce e aia familie, se pare ca politicienii nostri au dubii. Alta intrebare ar fi daca romanii sunt de acord cu legea vinzarii terenurilor agricole si a padurilor. Alta intrbare ar fi daca n-ar fi bine sa avem doar proprietari romani pentru terenurile agricole romanesti. Alta intrebare ar fi daca romanii ar fi de acord sa mai vindem ceva din ce mai avem ca intreprinderi romanesti.
    Vorbind de demonstratii, nimeni n-a iesit in strada cind s-au dat aceste legi. Vorba domnului Crin Antonescu , noi ne-am pierdut memoria, nu mai stim istoria ultimilor 25 de ani. Si cu toate astea, oamenii au votat psd ?
    Pai daca puneti vulpea paznic la gaini la ce v-ati asteptat fratilor ? Nici acum nu mi-am revenit de cind am vazut rezultatul alegerilor. Incerc sa fiu optimist ,imi spun ca poate Dumnezeu are un plan pentru noi pe care eu nu-l inteleg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>